CARAŞ-SEVERIN – Ciurul de la deponeu, care până acum s-a stricat de 14-15 ori, va fi înlocuit în cel mai scurt timp, altfel lucrurile nu pot funcţiona normal!
Pe masa aleşilor judeţeni s-a aflat în şedinţa de joi, 13 mai, şi proiectul privind majorarea tarifelor de sortare, tratare, depozitare, transfer a deşeurilor la deponeul de la Lupac. Astfel, tariful de sortare a crescut de la 18,87 de lei/tonă fără TVA la 20,88 de lei/tonă, cel de tratare a ajuns la 164,19 lei tona (fără TVA) de la 94,49 de lei, iar depozitarea va costa 208,23 de lei tona, de la 159,79. Tarifele de transport de la staţiile de sortare rămân la fel. Pentru populaţie, preţul va fi de 2 lei/ mc.
„Preţul pentru populaţie este unul suportabil pentru a putea menţine judeţul curat. Poate unii oameni ne vor înjura, însă ne asumăm şi înjurăturile. Lumea reală este a cetăţeanului care vrea să trăiască civilizat. Cu tarifele care erau în contract nu se mai putea lucra. Pentru servicii de calitate este nevoie de un preţ corect. Sigur că problemele deponeului nu se încheie aici. Proiectul a fost prost gândit de la început, s-a lucrat prost. Ciurul, care s-a stricat de 14-15 ori până acum, trebuie schimbat cu altul mai performant, gunoaiele se adună, la ora asta deponeul nu funcţionează. În fiecare zi se strică ceva. Dar ne străduim şi mergem mai departe“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca.
JCS-Nina Curiţa