Dacă tot avem un consiliu judeţean proaspăt ales, ne-am gândit să vedem cam cum stau la capitolul financiar noii (sau mai puţin noii) aleşi. Prima surpriză a reprezentat-o numărul celor care au afişate declaraţiile de avere pe site-ul CJ.
Doar 20% dintre ei au făcut acest lucru, mai exact şase din 30! Următoarea surpriză a reprezentat-o calitatea de-a dreptul enervantă a scanărilor declaraţiilor, a căror descifrare (cele mai multe fiind scrise de mână…) a ţinut suficient de mult încât să ne întrebăm dacă nu cumva acest lucru s-a făcut intenţionat, unele dintre ele fiind aproape ilizibile.
Până la urmă, după o etapă de luptă cu „hieroglifele“ judeţene, am descoperit că Haralambie Cotarcea bunăoară, are două terenuri în Mehedinţi şi două în Reşiţa, două case şi două Dacii, precum şi un cont de 24.000 de lei.
Toni Novăcescu are o casă şi două apartamente, două conturi bancare (unul de 11.000 de euro, al doilea de 28.000 de lei), precum şi un Opel din 1993.
Petru Segărcean are două terenuri, o casă şi un spaţiu comercial, toate în Bocşa, precum şi un apartament la Reşiţa.
Viorel Başag are două terenuri, la Reşiţa respectiv Crivaia, un apartament şi o casă, un Citroen şi două conturi, unul de 40.000 de lei iar al doilea de 80.000 de euro.
Consilierul care stă cel mai bine din punct de vedere financiar (dintre cei şase) este Florentin Bocşan, care deţine trei terenuri, trei case şi un apartament la Bocşa, încă un apartament la Timişoara, o maşină şi două motociclete, bijuterii în valoare de 8.000 de euro şi două conturi bancare, în valoare de peste 20.000 de euro.
La polul opus se află profesorul Gheorghe Magas, care nu are decât două apartamente şi un cont de 28.286 de lei…
Pe lângă consilieri, am făcut şi greşeala să aruncăm o privire pe declaraţia secretarului CJ, Ion Imbrescu. Spunem „greşeală“ întrucât declaraţia acestuia pare să fi fost scanată de o persoană care a utilizat un astfel de dispozitiv pentru prima oară în viaţa sa, foile fiind întoarse în cele mai interesante unghiuri. Totuşi, am reuşit să înţelegem că dl Imbrescu deţine trei terenuri, dar şi datorii de 21.000 de euro.
În cele din urmă, ne-am uitat şi pe declaraţia preşedintelui instituţiei, Sorin Frunzăverde. Cea mai lizibilă dintre toate, dar acest lucru nu mulţumită scanner-ului buclucaş (ca să nu spunem a utilizatorului său), ci faptului că este singura completată pe calculator… Aici, nimic ieşit din comun – un apartament în Bucureşti şi o casă la Reşiţa, conturi în valoare de 70.691 euro, 2.137 dolari şi 22.297 lei. Deci, nici vorbă de averile fabuloase vehiculate. Cel puţin, nu în declaraţie.
Restul consilierilor ce aşteaptă pentru a-şi afişa declaraţiile de avere? Şi, de preferat, acest lucru să fie făcut de cineva care ştie ce înseamnă un scanner, pentru că e totuşi vorba de cea mai importantă instituţie din judeţ.
Nina Curiţa