Caraş-Severin, Romania

BOZOVICI – Chiar dacă nu vorbim despre un spital propriu-zis sau de vreo clădire nouă, vechiul spital din comună va primi finanțare pentru modernizare și dotare, urmând să funcționeze ca ambulatoriu integrat în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Reșița!

În urmă cu 12 ani, de ziua păcălelii, s-a decis închiderea a 67 de spitale din întreaga țară, pe listă figurând, din județul nostru, Spitalul Orășenesc Anina, Spitalul Comunal Bozovici și Spitalul de Boli Cronice Bocșa. Gestul, chibzuit sau nu, a lăsat comunități și zone întinse neacoperite din punct de vedere al serviciilor medicale de urgență, Valea Almăjului fiind una dintre ele. Primăria Bozovici, chiar dacă are resurse reduse, a făcut eforturi să plătească studiile și documentația care trebuiau depuse la București pentru dotare cu echipamente a unității spitalicești din comună. Pe de altă parte, cetățeanul român și american George Dancea a dăruit comunității locale studiul de fezabilitate pentru un spital nou, doar că nu ar fi fost bani pentru dotare. Acum însă, un pas spre realizarea dorinţei ca Almăjul să aibă un spital modern a fost făcut de Ministerul Sănătății, care a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România.

Mai exact, au fost depuse 142 de cereri de finanțare din PNRR, fiind selectate 55 de unități sanitare, bugetul total alocat acestora fiind de 514 milioane de lei fără TVA, unitatea din Bozovici clasându-se, în ordinea punctajului, pe a 8-a poziție, cu proiectul „Înființarea și dotarea Ambulatoriului integrat Bozovici în cadrul structurii Spitalului Județean de Urgență Reșița“ în valoare de peste 7 milioane de lei. Trebuie menționat că pe lista celor 55 regăsim, la poziția 27, și proiectul de extindere a Spitalului Orășenesc Oravița, de amenajare și dotare a ambulatoriului integrat.

„E bine de știut că acest succes care se va finaliza cu reabilitarea Staționarului nr. 4 al SJUR, situat la Bozovici și clasat pe locul 8 din 55, a avut un drum lung, început acum aproape doi ani, notează Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Dorința domnului George Dancea de a ajuta cetățenii din Valea Almăjului prin achiziția de materiale sanitare a fost deturnată de conducerea CJ și transformată în contribuție pentru achiziția și întocmirea documentației pentru o investiție serioasa în actualul spital de la Bozovici. Consilierea în probleme de sănătate primită de la dl Doctor Purea, munca și informațiile puse la dispoziție de Sorin Crețu și, bineînțeles, mai apoi strădania și interesul primarului Stoicu au fost încununate de un prim succes. Rămâne să se muncească în continuare, în așa fel încât investiția în acest spital ambulatoriu să fie dusă la capăt“.

JCS-A.M.