Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Patru sportivi legitimați la CSM Reșița, pregătiți de maestrul Zoltan Lipan, fac parte din delegația României în vederea participării la Campionatul European, ce se va desfășura la Florența, în Italia, în perioada 3-6 noiembrie!

„Trebuie precizat faptul că părinții, alături de alți iubitori de sport, au asigurat fondul necesar pentru această deplasare. Astfel, sportivii vor beneficia de cazare și masă pe perioada competiției, iar taxa de participare a fost, de asemenea, plătită. Mulțumim pe această cale părinților și acelor oameni care au contribuit financiar la această deplasare”, a spus antrenorul Zoltan Lipan.

Reșița va fi reprezentată de sportivii Greta Buzura, Alexia Deriuș, Patricia Măciucă și Andrei Schinteie.

JCS-Ștefan Moraru