Caraş-Severin, Romania

Articolul cu pricina a provocat dezbateri aprinse printre consilierii reşiţeni. „În articolul de pe Caon se preciza că majoritatea consilierilor au fost de acord, a spus Jaro Marşalic, unul dintre iniţiatorii proiectului. Asta înseamnă că au fost de acord cu îngheţarea taxelor“, lucru susţinut şi de primarul Mihai Stepanescu şi de viceprimarul Cristian Panfil.

De fapt, după cum au remarcat alţi trei consilieri (Tudoriţa Nicula, Ion Crina şi Dorinel Hotnogu), potrivit primului articol al documentului, „taxa de şmecher“ – pentru eliberat o hârtie, dat o autorizaţie sau pus o ştampilă – urma să fie majorată, de la anul, potrivit anexelor proiectului, cu 50%.

Cu alte cuvinte, nici măcar iniţiatorii hotărârii nu ştiau ce au promovat, iar majoritatea consilierilor din comisiile de specialitate au votat după „metoda primarului“, fără să citească, urmând să mai smulgă ceva bani din buzunarele cetăţenilor. Iar primarul spunea că a fost obligat să promoveze documentul, majorarea fiind opera unor compartimente din subordine.

Consilierii au tras concluzia că trebuie să aibă mai mare grijă la redactarea materialelor pentru şedinţe şi au hotărât să îngheţe taxele speciale în 2010 la nivelurile din 2009.

Antoniu Mocanu