Şi în acest sezon competiţional, judeţul Caraş-Severin este reprezentat de două echipe în Campionatul Naţional de Fotbal al Juniorilor A şi B. Cele două echipe cărăşene au fost repartizate în Seria a VI-a, fiind vorba de F.C. Şcolar Reşiţa şi Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş.
Speranţe, în retur
După prima parte a campionatului, cel mai bine în clasament stau grupele de juniori de la F.C. Şcolar. Dacă la Juniori A, reşiţenii, pregătiţi de Carol Gurgu, ocupă poziţia a X-a, cu 21 de puncte (cinci victorii, un egal şi opt înfrângeri, golaveraj 26-23), mult mai bine se clasează Juniorii B, antrenaţi de Petre Panescu. La această categorie de vârstă, F.C. Şcolar se află pe locul al V-lea, cu 33 de puncte (opt victorii, un egal şi cinci înfrângeri, golaveraj 37-22), cu şanse mari ca în retur să prindă podiumul.
Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş are meritul de a fi prezent în această întrecere a juniorilor, chiar dacă rezultatele sunt modeste. Mai ales la Juniori A, unde echipa pregătită de Ioan Bica se află în plină reconstrucţie, Caransebeşul fiind deţinătoarea „lanternei roşii“, cu… două puncte (două egaluri şi 12 înfrângeri, golaveraj 2-57).
Urmează vacanţa
În schimb, Juniorii B, de pregătirea cărora se ocupă Toma Peica, ocupă locul 11, cu 18 puncte (patru victorii, două egaluri, opt înfrângeri, golaveraj 16-21). La juniori, se acordă patru puncte la victorie.
Returul este prevăzut să înceapă în 7 martie 2010, dată la care F.C. Şcolar va juca în deplasare, la Fortuna Covaci, iar C.S.Ş. Caransebeş va întâlni, pe teren propriu, pe C.F.R. Timişoara.
Marian Cărăvan
[email protected]
