Caraş-Severin, Romania

Echipa de handbal junioare III a Clubului Sportiv Universitatea se pregăteşte pentru cel de-al treilea turneu al Campionatului Naţional, Seria H. Sportivele antrenate de Cristian Busuioc vor evolua pentru prima oară în acest sezon, în faţa publicului local, în turneul ce va avea loc în perioada 18-20 decembrie a.c., la Sala Polivalentă din Reşiţa.

Echipa reşiţeană va deschide seria meciurilor din acest turneu, vineri, de la ora 9.00, când adversară îi va fi formaţia Clubului Sportiv Şcolar Hunedoara. În acest sezon, Universitatea Reşiţa nu are nici un obiectiv fixat la junioare III, mai mult de jumătate dintre componentele echipei fiind născute în 1996, 1997 şi chiar 1998, într-o competiţie pentru sportive născute în 1995.

Sunt mai mici ca vârstă decât partenerele lor de întrecere, de aceea în acest an se merge pe ideea închegării unei echipe care să atace calificarea în fazele superioare, începând cu sezonul viitor. În cele două turnee anterioare, Universitatea Reşiţa nu a obţinut nici un punct. Meciurile echipei reşiţene: vineri, 18 decembrie, cu C.S.S. Hunedoara (ora 9.00) şi C.S.S. Petroşani (ora 16.30); sâmbătă, 19 decembrie, cu L.P.S. Sebeş (ora 10.00); duminică, 20 decembrie, cu C.S.S. Drobeta Turnu Severin (ora 10.30).

Marian Cărăvan
[email protected]