CARAŞ-SEVERIN – 48 de proiecte din Caraș-Severin, aflate în diferite faze de implementare, au ajuns pe lista Vestului pentru că n-au fost duse la bun sfârșit la timp. Neseriozitatea constructorilor sau alte diferite proceduri birocratice pun „beneficiarii“ din județ în situația de a rambursa banii sau de a continua proiectele pe propria lor cheltuială!
Tramvaiul reșițean este într-o asemenea situație, la fel ca destul de multe alte proiecte din alte colțuri ale județului. 48 la număr, urmează să fie etapizate sau, mai rău, se va renunța la ele. Județul a renunțat deja la unele, ce țin de centrele de asistență socială…
Întrebat asupra problemei, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a precizat: „La o parte din ele se va renunța! Pe regiune să știți că stăm foarte, foarte, foarte bine! Nu sunt numai ale Carașului, sunt proiecte din toate județele care au anumite probleme. Cam toate proiectele sunt foarte vechi, vă dau un exemplu: la Bocșa avem o problemă cu pista de biciclete care nu s-a făcut. Trebuia să fie făcută până la final de an, cu autobuzele electrice, cu autogările. Deci peste tot sunt probleme, din cauza faptului că proiectele au început cu mulți ani în urmă și nu au fost duse până la capăt. În ceea ce a ținut de mine, ați văzut, am luat atitudine și am reziliat contracte proaste, 2012, 2013, 2014, prin intermediul AquaCaraș, am susținut conducerea de acolo și am spus că dacă n-au făcut până acum, repede reziliem și facem cu alții. Și iată că proiectele respective sunt pe cale să fie finalizate. Vorbesc și de apă și de canal la Bocșa, la Oravița, la Reșița, unde au fost reziliate, acum câteva luni, contractele cu constructorii care nu și-au respectat obligațiile.“
Amintim faptul că impresionantul proiect pentru care Bocșa a obținut cu greu finanțarea de 5 milioane de euro, cu autobuze electrice, piste de biciclete, autobază și altele, a fost demarat în vremea administrației lui Eugen Cismăneanțu, dar nu a mai prins contur.
JCS-Antoniu Mocanu