REŞIŢA – În şase localităţi cărăşene, medicii de familie lipsesc cu desăvârşire, în majoritatea existând un singur cabinet.
Potrivit Direcţiei judeţene de Sănătate Publică, judeţul nostru nu a excelat în ultimii 15-20 de ani în ceea ce priveşte asigurarea numărului necesar de medici, a acoperirii tuturor specialităţilor medicale sau a tuturor teritoriilor.
Monitorizarea instituţiei asupra numărului medicilor de familie arată că, în mediul urban, situaţia este pe alocuri, la limită. Sunt trei medici de familie în Anina, patru în Băile Herculane, opt în Bocşa, 18 în Caransebeş, câte şapte în Moldova Nouă şi Oraviţa, şase în Oţelu Roşu şi 41 în Reşiţa. Raportul de medici la mia de locuitori se situează, în Caraş-Severin, între 0,4 şi 0,8.
„Asistenţa medicală primară, adică medicina de familie, e o reţea eminamente privată. Înfiinţarea şi desfiinţarea cabinetelor se face la iniţiativa titularilor acestora. Este o influenţă importantă a situaţiei economice (locale şi generale), atractivitatea unei localităţi, numărul de locuitori din zonă şi atitudinea autorităţilor administraţiei locale faţă de cabinet şi medic. Am susţinut necesitatea unei oferte integrate adresată medicilor de familie ce ar putea ocupa posturi în localităţile sau zonele unde lipsesc. Ar fi ideale prima de stabilitate, sporuri de izolare, reglementarea relaţiei medic – comunitate şi multe altele. Autoritatea locală ar trebui să aibă tot interesul să-şi atragă un medic care să nu mai plece, prin facilităţi oferite. Or, în județ am avut cazuri în care primarul a făcut medicul să plece”, a declarat dr. Radu Albotă, directorul adjunct al DSP Caraş-Severin.
Datele oficiale ale instituţiei arată că localităţile fără medic de familie sunt Ciudanoviţa (unde problema trenează de mai mulţi ani), Ciuchici, Gârnic, Goruia, Ramna şi Vrani. Pacienţii din aceste localităţi se pot adresa cabinetelor de medicina familiei din localităţile cele mai apropiate.
Flavius Rotariu