REŞIŢA – Peste o mie de cetăţeni străini se află în prezent în Caraş-Severin, în evidenţa Biroului pentru Imigrări.În luna iulie a acestui an, Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a înregistrat cinci invitaţii depuse în scop de afaceri pentru cetăţeni străini, dintre care patru au primit aviz favorabil, cea de a cincea fiind avizată în cursul acestei luni.
Pe linie de întregire a familiei şi autorizaţiilor de muncă, nu au existat solicitări din partea cetăţenilor străini pe parcursul lunii trecute. În ceea ce priveşte reglementarea dreptului de şedere a cetăţenilor statelor terţe (non-UE) şi ai celor din UE şi spaţiul economic european, în evidenţele Biroului se află 1.105 străini pe teritoriul judeţului.
În luna iulie au fost depuse şase cereri de prelungire a dreptului de şedere temporară, fiind emise 13 permise. 17 cereri au fost depuse pentru înregistrarea rezidenţei cetăţenilor UE, fiind eliberate tot atâtea certificate de înregistrare şi o carte de rezidenţă permanentă.
„În primul semestru al acestui an, am primit două invitaţii în scop de vizită şi zece în scop de afaceri, fiind avizate favorabil şase (cele două pentru vizită şi patru pentru afaceri). Avizul negativ pentru celelalte a fost eliberat la solicitarea invitatorului care a retras demersul. Pentru reîntregirea familiei, au fost primite şi avizate două cereri din partea celor de aici, patru persoane fiind acceptate în Caraş-Severin (câte două din Republica Moldova şi Turcia). Pentru obţinerea autorizaţiilor de muncă au fost primite 38 de cereri, cele mai multe pentru detaşare pe un an de zile. Au fost emise 26 de autorizaţii, restul fiind oprite din partea angajatorului. La sfârşitul semestrului I al acestui an, în evidenţele noastre se aflau 1.105 cetăţeni străini, dintre care 436 provenind din state terţe, 669 din UE şi spaţiul economic european, plasând Caraş-Severinul pe locul 22 la nivel naţional. Din aceştia, 3% au permis de şedere permanent. În funcţie de cetăţenie, 164 provin din Germania, 144 din Serbia, 114 din Republica Moldova, 107 din Italia, 84 din Austria şi restul din alte state“, a precizat comisarul şef Ioan Florea, şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin.
Cetăţenii străini aflaţi în Caraş-Severin provin din diferite continente, America de Nord, America Latină, Asia, Australia şi Africa.
Flavius Rotariu
