Scopul acestei iniţiative este integrarea modelului bunei guvernări, bazat pe principiile responsabilităţii publice, transparenţei instituţionale şi eficienţei decizionale, în sistemele de management al educaţiei din cele patru universităţi publice susţinute prin bugetul de stat din Centrul Universitar Timişoara. Printre beneficiari se numără factorii de decizie ai universităţilor publice de stat (UVT, UMF, UPT, USAMVT), reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale studenţeşti şi de tineret, studenţii, personalul didactic si administrativ din universităţi şi alte părţi interesate de buna desfăşurare a învăţământului superior.
Proiectul îşi propune identificarea şi analiza problemelor cheie, a provocărilor şi soluţiilor privind situaţia curentă a mecanismelor existente în vederea asigurării responsabilităţii publice la nivelul diferitelor structuri decizionale din mediul universitar, dezvoltarea unei coaliţii susţinute de patru grupuri de lucru care să acţioneze în direcţia definirii unui cadru comun de guvernare academică responsabilă şi implementarea şi monitorizarea participativă a cadrului comun pentru responsabilitate publică la nivelul celor patru universităţi de stat din Timişoara.
Aceste obiective vor fi îndeplinite pe parcursul a 12 luni prin organizarea unui studiu asupra politicilor existente în ceea ce priveşte mecanismele de management şi decizie în Centrul Universitar Timişoara, sesiuni de instruire şi ateliere de lucru, elaborarea Ghidului Bunei Guvernări în Învăţământul Academic şi implementarea cadrului comun de guvernare responsabilă.
