Competiţia, rezervată persoanelor cu disabilităţi intelectuale cu vârste între 4-65 de ani, a fost organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în colaborare cu Special Olympics România.
Evenimentul a marcat, din nou, tendinţa DGASPC de a se racorda total unor comandamente sociale şi spiritului olimpic special, iar Aradul a demonstrat că este unul din pilonii de susţinere a ideii de socializare şi reabilitare fizică prin sport a persoanelor aflate în dificultate.
Judeţele Arad, Alba, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Sibiu şi Timiş au răspuns “prezent” chemării Jocurilor Inocenţei şi şi-au înscrise concurenţii la atletism, baschet, fotbal şi tenis de masă, sporturi a căror suport logistic a fost asigurat de Direcţia de Sport a Judeţului Arad,Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad,CSM Arad şi Complexul sportiv “Club Serie A”.
Mânaţi de sloganul Special Olympics: ”Vreau să câştig, dar dacă nu pot câştiga vreau să fiu brav în încercarea mea !” , sportivii eligibili şi partenerii lor au urmat Flacăra Speranţei şi au demonstrat trăiri sentimentale deosebite, iar Aradul va rămâne cu siguranţă în galeria de prieteni.
Jocurile Inocenţei s-au dorit şi au reuşit să fie o demonstraţie că suntem un judeţ avangardist al unei Românii moderne, unde arădenii au învăţat să fie mai buni, mai toleranţi, mai dispuşi la pacturi sociale dictate de imperative superioare de natura umană.
Şi toate acestea, cum nu se putea mai bine, în uvertura Sărbătorilor Pascale ale ortodoxiei.
D.S.
