Una din acţiunile pe care şi le propun jandarmii caraş-severineni pentru această perioadă este o acţiune inedită prin specificul pe care îl va avea. Ziua Porţilor Deschise va începe vineri, 5 septembrie a.c., între orele 17.00-21.00, în Parcul „Tricolorul“ din Reşiţa, locaţie în care cetăţenii vor putea vedea amplasat un cort unde jandarmii le vor sta la dispoziţie pentru mai multe detalii.
Sâmbătă, 6 septembrie, în cea de-a doua zi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin de pe Calea Timişorii, vor avea loc exerciţii de dresaj, cu câini special antrenaţi pentru misiuni precum căutare supravieţuitori avalanşe, împrăştierea grupurilor de persoane recalcitrante, dar şi exerciţii de autoapărare, la sfârşitul cărora doritorii pot încerca ei înşişi să înveţe sub directa coordonare a jandarmilor din cadrul detaşamentului mobil, cum să se apere folosind tehnici simple.
Acţiunea de sâmbătă se va încheia cu un tur al unităţii şi prezentarea poligonului de tragere.
Camelia Giuca
