Caraş-Severin, Romania

Zilele acestea, efectivele montane aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin au finalizat pregătirile prilejuite de începutul unui nou sezon turistic, cel de iarnă, în staţiunile de munte din judeţul nostru.

În toate posturile din aceste zone, respectiv din Crivaia, Trei Ape, Semenic şi Muntele Mic, există personalul şi tehnica necesară îndeplinirii misiunilor specifice.
Jandarmii montani vor fi prezenţi pe pârtiile de schi, în staţiunile montane, precum şi pe traseele de munte.

„Dotarea tehnică permite îndeplinirea misiunilor, iar posturile de jandarmi montani au încadrarea necesară de personal, a precizat cpt. Lucian Istrăţescu, ofiţerul de relaţii publice al I.J.J. Caraş-Severin. În ultimul an, jandarmii montani cărăşeni au efectuat peste o mie de misiuni de patrulare pe munte şi au desfăşurat acţiuni de căutare şi salvare a turiştilor aflaţi în dificultate atunci când situaţia a impus“.

La nivelul judeţului acţionează un număr de 22 de jandarmi în staţiunile Gărâna, Semenic, Trei Ape şi un număr de şase jandarmi care îşi desfăşoară activitatea pe Muntele Mic.

„Astfel persoanele care se află în dificultate pe munte pot apela cu încredere la jandarmi apelând numărul de urgenţă 112 sau sunând la 0255/214410“, după cum a mai menţionat Lucian Istrăţescu.

Camelia Giuca, Antoniu Mocanu

[email protected]