Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Col. Adrian Bîcleşanu, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gl. bg. Vasile Zorzor” Caraş-Severin, a amintit că situaţia ar putea fi remediată anul viitor.

„Lipsa mobilităţii este cea mai mare deficienţă. Jandarmeria cărăşeană are asigurată mobilitatea undeva la doar 23% din totalul tabelei de înzestrare. Este mult mai dificil să repari un mijloc de transport decât să beneficiezi de unul nou. Noi sperăm că prin programul de achiziţii pe 2015 să putem aduce gradul de înzestrare la un nivel superior”, a afirmat col. Bîcleşanu.

Inspectoratul a efectuat evaluarea activităţii desfăşurate de către jandarmii cărăşeni pe parcursul anului 2014. „Rezultate obţinute au fost bune şi foarte bune, însă avem şi anumite deficienţe, dar care nu ne-au împiedicat să ne îndeplinim misiunile. A fost un an deosebit de greu, având în vedere şi campania electorală”, a precizat inspectorul şef.

Pentru anul următor, jandarmii cărăşeni vizează continuarea modernizării instituţionale, creşterea eficienţei modului de planificare şi executare a misiunilor din componenţă şi asigurarea continuităţii suportului acestora, în condiţiile restricţiilor bugetare.