Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului vorbește de peste 20 de dosare penale, tăieri ilegale confirmate prin 760 de cioate, prejudicii de 2 milioane de lei sunt doar câteva dintre faptele care așteaptă, prin sertare, prescrierea…

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, crede că opoziția preferă să întoarcă spatele turismului, inclusiv pentru ca jaful forestier să continue nestingherit. Așa cum a promis, șeful județului a tot pus pe ordinea de zi a ședințelor ordinare de consiliu proiectul privind drumul forestier necesar zonei Muntele Mic-Poiana Mărului și, la fel, opoziția s-a încăpățânat să-l respingă. Romeo Dunca a concluzionat că „s-a ratat încă o dată transferul către județ și s-a anulat șansa de dezvoltare a unei întregi zone turistice prin votul negativ, dat la drumul forestier de pe Sucu“. Vorbim despre preluări de drum forestier în administrarea județului, de la Romsilva – Șucu-Olteana, de 9,68 kilometri, și Vâlsan-Șaua Jigoriei, de 2 kilometri – situație care ar permite în timp asfaltarea și derularea, în paralel, atât o mai bună accesibilitate pentru turiști, cât și continuarea exploatărilor forestiere legitime.

Printre opozanți, Mihai Bona, consilier județean și șef de Ocol la Văliug, susținea că asfaltarea ar aduce atingere, chiar ar împiedica exploatările din zonă, șeful județului i-a explicat: „E clar că activitatea turistică în zonă este importantă, e clar că această nouă destinație pe care drumul acesta dorește a fi luată le susține pe ambele activități. N-are nicio legătură că e drum asfaltat, pentru că dvs știți foarte bine că nimiciți drumurile asfaltate din județ cu modul în care lucrați. Pentru că numai dacă mergem de la Reșița la Văliug o să vedem modul în care lucrați pe drumurile județene, dvs sau cei care au contracte cu dvs. Deci folosiți un drum județean și când există un interes comun nimeni nu se uită, închidem toată lumea ochii, să ne rezolvăm activitățile și dorințele noastre, ale tuturor.“

Dunca a subliniat că „dezvoltarea asta turistică este benefică tuturor“ și că se urmărește „să dezvoltăm o zonă în așa fel încât fiecare cetățean care și-a adus și investit economia – sau bănuții negri acolo, probabil, cine știe –, să poată să beneficieze de asta. Deci e în folosul tuturor indiferent de culoarea politică“.

Chiar dacă jaful nu mai este ceva recunoscut oficial, „dl Bona spune că acolo nu sunt activități ilegale, dar uită că exact în acea zonă sunt cel puțin de 20 de dosare penale, cu prejudicii de 2 de milioane de lei și sunt 760 de cioate tăiate ilegal, a declarat președintele Consiliului Județean. Sunt o grămadă de dosare penale, este un prejudiciu confirmat chiar de șeful de la Romsilva Caraș, prin care ne confirmă că acolo unde la un moment dat eu am făcut o sesizare la DIICOT, într-adevăr s-au găsit sute de cioate, s-au făcut foarte multe plângeri penale dar, știți cum e, trecerea timpului e în favoarea infractorului la noi în Caraș, din păcate. Deci există, am această corespondență în care mi se confirmă că exact în zona respectivă au avut loc foarte multe infracțiuni și mă mir că dl Bona nu știe de așa ceva. El ar fi cel mai îndreptățit să știe!“

Potrivit șefului județului, jaful este vizibil în mai multe zone, inclusiv în Olteana: „Sunt acolo foarte multe zone de unde s-a măcelărit, nerespectându-se cerințele legale. Avem răspunsul dlui Tabugan la cererea noastră, în care îl întrebam despre sesizarea pe care am făcut-o eu încă în cursul anului 2018, pe care l-am făcut la DIICOT, mergând personal la dna Vrânceanu și sesizând exact aceste lucruri. Și dânsa după aceea a închis lucrarea, s-a folosit de faptul că cică este anonimă. Așa s-au scăpat și i-au spălat pe infractori. Au spus că e anonimă deși am fost personal în biroul dânsei, cu dl Borteș la ușă. Probabil că atunci dânsa nu mă cunoștea, deși mi-a zis «Bună ziua, dle Dunca». Iaca am devenit anonim! Dacă interesul hoților, penalilor din Caraș, din cooperativa cărășeană, are nevoie de acest lucru!“

JCS-A.M.