BĂILE HERCULANE – Poveştile frumoase ale staţiunii de pe Valea Cernei riscă să rămână doar în cronicile consemnate de personalităţile ilustre care s-au tratat aici!
Încă un semnal, între multe altele din perioada postrevoluţionară, a venit din partea unei doamne, revenită, probabil, de curând în oraşul natal. Se pare că bucuria revenirii i-a fost umbrită îndeosebi de starea în care se află Izvorul Conteselor, „unul dintre cele mai frumoase și reprezentative obiective ale stațiunii, într-o totală nepăsare și mizerie!“, cum l-a descris într-un comentariu, însoţit de câteva fotografii, pe un grup de socializare.
Obiectivul este marcat de o istorie mai apropiată de zilele noastre, mai precis de perioada prigoanei comuniste. Izvorul Conteselor este localizat aproape de centrul staţiunii, iar numele i se trage de la cele trei contese care s-au retras într-o vilă construită pe ruinele unui vechi castru roman, chiar deasupra izvorului, atunci când a început prigoana comunistă. Se povesteşte că pentru a se întreţine, ele făceau prăjituri după celebre reţete vieneze. Cele trei fete de rang nobil au fost nevoite să recurgă la această soluţie de supravieţuire, însă li s-a dus repede vestea, fiindcă prăjiturile pe care le vindeau erau apreciate ca fiind cele mai bune din oraş. Povestea lor e impresionantă, însă în urma poveştii a rămas izvorul care, aşa cum reclamă doamna care a postat şi imagini cu starea deplorabilă a izvorului, necesită „pe lângă amenajare (cosmetizare, bănci, iluminat public, coșuri de gunoi, reîndiguire și/sau conducte noi, eventual statui și toaletare a vegetației), curăţarea izvorului și curățenia locului, îndeletniciri absolut gratuite,care țin de bun simț și spirit gospodăresc. Ar putea fi un loc de vis și un reper cu puternice conotații istorice și de identitate!“.
Subiectul a fost pe larg dezbătut pe grupul respectiv, concluzia fiind una singură, o cităm tot pe doamna care a lansat provocarea, şi anume, că „pentru curăţenie nu e nevoie de investiţii, ci doar de disponibilitate!“. Prin urmare, deocamdată tot în stadiul de provocare, s-a vehiculat ideea formării unei echipe de voluntari care să purceadă la curăţirea locului şi înfrumuseţarea lui. Chiar or să înceapă voluntarii să redea staţiunii strălucirea de odinioară? S-a mai auzit şi prin alte locuri din ţară!
JCS-Alexandra Gorghiu