CARANSEBEȘ – E reacția primarului Felix Borcean la adresa constructorilor aduși în trecut de AquaCaraș să introducă rețelele de apă și canalizare. Primarul Caransebeșului e totuși optimist că, odată cu un nou constructor, situația se va schimba, iar pe străzile municipiului nu vor mai apărea izvoare care susură prin asfalt!
Primarul Felix Borcean a anunțat recent că bucureștenii de la Erbașu vor face ceva deranj pe străzile municipiului, prin lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de distribuție a apei și a rețelelor de canalizare, contract derulat de AquaCaraș! Un deranj însă controlat, nu ca în anii trecuți, pentru că „ne-am învățat minte și noi după etapa veche care a maltratat străzile întregului oraș”, a spus Borcean, care acum suflă și-n iaurt și nu mai laudă constructorul după pățania cu „austriecii” pe strada Ardealului.
„O să fie iar un pic de deranj, dar de data aceasta proiectul este mai riguros și noi, la rândul nostru, vom fi mai riguroși în sensul că nu vor lucra pe zece fronturi. Au început să-și facă organizarea de șantier undeva în Valea Cenchii, după care se vor apuca conform programului impus de noi. Noi am ales care sunt străzile prioritare din proiectul lor și ei (Erbașu-n.r.) vor lucra pe acele străzi, după care vor fi reabilitate fie pe fonduri europene, fie din bugetul propriu, cum sunt spre exemplu Popeea sau A.I. Cuza. Le-am spus, e și în avantajul lor, că <<dacă lucrați cum vă spunem noi e și în avantajul vostru, nu veți fi voi nevoiți să le reabilitați pentru că ele sunt deja prinse în Anghel Saligny>>. Au înțeles, firma pare serioasă, că nici nu mai vreau să laud pe nimeni, că m-am ars cu Ardealului. Vestea bună e că se apucă de lucrări și sper că vor fi făcute mai bine, vestea proastă e că din nou va fi deranj.”, a atenționat primarul Caransebeșului.
Edilul a amintit și de problemele întâmpinate până acum, cu lucrări făcute de vechii constructori aduși de AquaCaraș în fazele anterioare ale proiectului european derulat de ani de zile în tot județul Caraș-Severin.
„Noi avem problemele cele mai mari pe tronsoanele pe care s-au schimbat deja rețelele, asta e deranjant. Pe strada George Buitu, de exemplu, au lucrat, au terminat, noi am asfaltat, am făcut toate parcările, borduri, trotuare frumoase, iese apa prin asfalt. Urmează să spargă iar! Îți vine să-i strângi de gât! S-a lucrat prost, la fușărai, acum cred că va fi o altă abordare! Unii oameni au dreptate când spun că unele străzi arată rău, dar de unde atâția bani să repari toate prostiile făcute de unii constructori? Acum ne-am mai învățat și noi!”, sunt asigurările date de Borcean, care e conștient că toate oalele acestui deranj care urmează se vor sparge în capul lui!
JCS-R.M.