Caraş-Severin, Romania

Absolvenţii claselor a VIII-a care au promovat Testele Naţionale au continuat şi ieri înscrierea la liceu. Ei au mers la unităţile de învăţământ unde au studiat, începând cu orele 8-9 ale dimineţii.

Deşi alegerea este a lor, elevii sunt ajutaţi în completarea fişelor de către părinţi şi diriginţi. Până joi, 6 iulie, elevii trebuie să-şi precizeze opţiunile în fişa de înscriere, în ordinea descrescătoare a preferinţelor.

Sfatul insp. şcolar general adjunct, Florica Molnar, este ca elevii să completeze cât mai multe opţiuni. Inspectoratul şcolar a distribuit atât elevilor, cât şi directorilor de şcoli broşura specială pentru admitere, care cuprinde oferta unităţilor de învăţământ din judeţ (licee, grupuri şcolare, şcoli de arte şi meserii). Fiecărui liceu îi aparţine un cod.

Tinerii trebuie să completeze cu mare atenţie fişele de înscriere.
În prima parte a lunii iulie, absolvenţii claselor a VIII-a vor fi repartizaţi computerizat în liceele pentru care au optat, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Unii părinţi nu cred că repartizarea computerizată este cea mai indicată metodă prin care să se facă selecţia elevilor.

„Mai bine era cu vechiul sistem“, concluzionează o mamă, Amelia Gafteniuc. Elevii nu îşi pun însă prea multe întrebări. Radu Pârvu este mulţumit că are o medie mare şi, implicit, mai multe şanse de a intra la „Traian Lalescu“, secţia mate-info, intensiv informatică.

Nicoleta Racsov are ca primă opţiune „Traian Vuia“. Părinţii discută despre licee. Iar specializările spre care se îndreaptă cei mai mulţi elevi, ţin de informatică, limbi străine şi telecomunicaţii.

Oana Copocean

[email protected]