Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta spunea consilierul PSD în urma apariţiei articolului „6000 de ore manoperă pentru curăţarea aceluiaşi drum de trei ori“!

În articolul respectiv am redat declaraţia prin care preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, spunea că o firmă a încasat mulţi bani şi că pentru suma ce o mai are administraţia judeţeană de dat respectivei a intervenit Ioan Crina, „cel priceput“.

„Eu nu am avut o discuţie cu preşedintele Dunca pentru a-l determina să facă plăţi cuiva. Eu am cerut să plătească restanţe la firmele care au acte corecte, printre acestea fiind şi firma care a tuns iarba de marginea drumului Reşiţa-Grădinari. Am spus şi în plenul şedinţei şi în cadrul unei întâlniri că dacă domnul Dunca are acte că firmele au furat, atunci să nu le plătească. Dar celor care au acte, recepţii, trebuie să le plătească. Pe scurt, eu prin ceea ce am spus am vrut să îl determin pe preşedintele Consiliului Judeţean să respecte legea nu să plătească anumite firme“, ne-a precizat consilierul Ioan Crina.

JCS-N.C.