În cadrul întâlnirii deputatul arădean a prezentat un raport cu privire la
legislaţia ţării noastre în domeniul habitatului. „Am avut o intervenţie în
care am prezentat pe larg măsurile legislative care le-am adoptat în ceea ce
priveşte problemele care ţin de habitat.
Din discuţii, s-a apreciat că România a făcut paşi importanţi în domniul habitatului”,
spune deputatul. Parlamentarul arădean a lansat la Bruxelles o invitaţie de
principiu pemtru ca alegerile din anul 2008 pentru Consiliului Director European
al Parlamentarilor Lumii pentru Habitat să se desfăşoare la Bucureşti.
„La reuniunea care ar urma să aibă loc în ţara noastră vor participa peste
150 de parlamentari din toată lumea” – a declarat Igaş. Un alt subiect dezbătut
a făcut referire la desecentralizare şi regionalizare, idee susţinută intens
de toţi parlamentarii din comunitatea europeană.
Orlando Toader
