Timpul: Cum te-ai simţit la Băile Herculane, unde ai urcat pe scenă alături de nume mari ale muzicii populare româneşti? Cum ţi s-a părut publicul?
Tinu Vereşezan: A fost extraordinar. La Băile Herculane sunt pentru prima dată, nu am mai cântat aici dar am observat un public cald, primitor care îţi dă o siguranţă şi te face să te simţi apreciat. Nu mă aşteptam ca cei prezenţi aici să îmi cunoască marea majoritate a melodiilor şi să le cânte alături de mine. Publicul a fost minunat, a cântat alături de mine; iar să cânţi pe o scenă alături de monştri sacri ai muzicii populare este ceva la care am visat de mic copil.
Timpul: Majoritatea celor care te cunosc mai puţin, te asociază cu melodia „Supărat“. Este melodia cea mai reprezentativă din repertoriul tău?
T. V.: Pot spune că melodia „Supărat“ este cea mai reprezentativă. Eu am fost cel care a promovat-o cel mai mult.
Timpul: Este o melodie la care ţii în mod deosebit şi dacă da, de care îţi aminteşti cu drag?
T.V.: Bineînţeles că toate melodiile pe care le interpretez îmi sunt dragi, dar îmi amintesc cu mult drag de melodia „Mândră Floare Trandafir“, la care i-am făcut şi primul videoclip. Se întâmpla în anul 2003.
Timpul: Îţi aminteşti la ce vârstă ai cântat pentru prima dată în faţa publicului?
T:V.: La vârsta de nouă ani am cântat „Ciobănaş cu 300 de oi“, care şi acum o interpretez cu mari emoţii.
Timpul: Vei mai reveni să cânţi în faţa publicului bănăţean?
T.V.: Cu mare plăcere, ori de câte ori voi fi invitat voi accepta să cânt pentru toţi aceia care apreciază muzica de calitate.
Timpul: Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi îţi doresc mult succes pe viitor.
Carte de vizită:
Tinu Vereşezan
Data naşterii:1974, Lipova, jud. Arad.
Stare civilă: căsătorit, un copil.
Ocupaţie: interpret de muzică populară.
Camelia Giuca