REȘIȚA – Handbalistă de perspectivă, reșițeanca Rebeca Vlădășel va evolua pentru CSM Deva, liderul seriei în care activează și CSU Reșița! Rebeca Vlădășel a fost principala marcatoare a echipei reșițene în prima parte a campionatului!
La Deva, Rebeca Vlădășel va fi antrenată de fosta mare internațională Valentina Ardean Elisei, care a devenit antrenorul secund al devencelor, Daniel Gheorghe fiind antrenor principal.
„Vin de la CSU Reșița și joc pe postul de inter stânga. Sunt foarte încântată că am venit aici, iar fetele m-au primit foarte bine. Sper să facem o figură bună. Știu că Deva este primul loc și are un obiectiv. Sper să o ținem tot așa și să intrăm în Liga Florilor,”, a declarat Rebeca Vlădășel, conform paginii de Facebook a clubului din Deva.
Fosta, de acum, echipă a Rebecăi Vlădășel, CSU Reșița, nu sta foarte bine în clasament, fiind pe locul 9, penultimul în serie, cu doar 6 puncte.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea