OŢELU ROŞU – Metalul Oţelu Roşu – FC Caransebeş II 2-1 (1-0), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a de fotbal.Foarte multă lume care, probabil, a profitat şi de vremea extrem de frumoasă a umplut sâmbătă, 29 septembrie, tribunele Stadionului „Vichente Birău“.
În minutul 31, Păuna a pătruns, pe partea dreaptă în careul caransebeşean, Covăsală nu a mai avut ce face pentru a-l împiedica, decât să îl împingă din spate, „centralul“ Adrian Enăşescu arătând fără ezitare punctul cu var şi „galben“ pentru Robert Covăsală. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu siguranţă de Neagu, care a tras în dreapta lui Dani Socaci.
Cu timpul, jocul s-a mutat la mijlocul terenului, cu o uşoară dominare a oaspeţilor, de această dată. Gazdele au avut o fază frumoasă şi cursivă în minutul 77, atunci când Nedelcea i-a dat o pasă excelentă, printre fundaşii caransebeşeni, lui Neagu, şutul acestuia, de la 16 metri, la colţul lung, ştergând bara din dreapta a porţii apărate de D. Socaci.
În minutul următor, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, mingea a fost repusă în joc repede de Păuna, care l-a văzut bine în careul caransebeşean pe Neagu, al cărui şut de la 14 metri, tot la colţul lung, l-a învins de această dată pe D. Socaci, care s-a văzut nevoit să scoată mingea din plasă.
În ultimele minute ale meciului, caransebeşenii au alergat să înscrie măcar golul de onoare, punând stăpânire pe mijlocul terenului. În minutul 87, Arnăut a greşit o minge la 25 de metri, Ţuţul a fost pe fază, l-a driblat pe fundaşul gazdelor şi, intrat în careu, l-a executat pe Grecu cu un şut de la 12 metri, fără speranţă pentru goal-keeper-ul Metalului Oţelu Roşu.
