Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Cu toate că marele absent va fi, ca şi în ceilalţi ani, Gregorian Bivolaru, în staţiunea de pe Valea Cernei continuă tradiţia Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut.

Cei care vor profita de simpozioanele organizate de MISA sunt unităţile de cazare şi alimentaţie publică, ce şi-au luat din vreme măsurile necesare pentru a-i adăposti şi hrăni cu produse vegetariene pe cele câteva mii de yoghini care vor demara mâine o serie de manifestări. Acestea se vor derula până în data de 8 mai în Băile Herculane, atât la cinematograful Dacia, cât şi pe platoul de la Coronini. Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, prin suplimentarea efectivelor în perioada amintită pe raza staţiunii pentru ca simpozionul să se desfăşoare fără incidente.

Yoghinii vor participa la Simpozionul internaţional de yoga, organizat de Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA). Ca în fiecare an din 1994 încoace, unităţile de cazare au fost deja rezervate, iar domeniul serviciilor, cu precădere cele de alimentaţie publică s-au axat pe meniurile vegetariene agreate de yoghini.

Potrivit programului oficial afişat pe site-urile de profil, mâine, vor avea loc manifestări în cinematograful Dacia, începând cu o meditaţie programată de la ora ora 18.15. Până în data de 8 mai, vor avea loc numeroase simpozioane, conferinţe şi şedinţe de mediere, care vor culmina cu marea spirală, programată pentru sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19.00, pe platoul Coronini. Alte meditaţii în spirală vor avea loc şi în celelalte zile, pe acelaşi platou.

Ca de obicei, liderul spiritual, Gregorian Bivolaru, nu va fi prezent decât în „Exemplificare spirituală susţinută în mod subtil-telepatic de către Greg“, aşa cum prevede programul oficial. Accesul la aceste acţiuni este permis doar pe bază de legitimaţii eliberate de către organizatori. Începând din 1990, Școala de yoga MISA a deschis cursuri de yoga în peste 250 de localități din România și alte 16 țări. Liderii organizației evaluează la circa 35.000 numărul celor care au practicat până acum yoga în cadrul oferit de MISA.

Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut este o asociație non-profit înființată la data de 23 ianuarie 1990 în București de Gregorian Bivolaru. Odată cu manifestările organizate de MISA, se deschide oficial sezonul turistic în Băile Herculane.

Flavius Rotariu