Chiar dacă instituţia datează din anul 2003, ea are reprezentare în judeţul Caraş-Severin din luna aprilie a acestui an. Puţini sunt aceia care cunosc scopul şi mai ales îndatoririle instituţiei, menită să monitorizeze orice fel de abuz în scopul apărării drepturilor omului.
Obiective
Pentru că în judeţul nostru numărul instituţiilor ce apărau drepturile omului erau invers proporţionale cu cele care „apărau“ obligaţiile acestuia, C.S.C şi-a propus să: „Vină în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor“, cum ne-a declarat comisarul şef Sorin Bejeriţă.
Obiectivele instituţiei sunt acelea de a elimina abuzurile, birocraţia şi corupţia iar scopul acestui organism este acela de a deveni un mediator şi negociator între societatea civilă şi instituţiile reprezentative ale statului. În perioada următoare C.S.C are ca obiective prioritare încheierea unor parteneriate cu inspectoratele din judeţ, cu primăriile şi asociaţiile de locatari, O.N.G- uri şi cu alte instituţii ale statului român.
Cei ce doresc sprijin în orice problemă pot contacta angajaţii C.S.C la numărul de telefon 0255/212256 sau la adresa de pe B-dul Revoluţia din Decembrie Nr. 12/2 din municipiu.
Alexandra Mănescu