Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Un conducător de autocamion a fost prins trișând aparatura, pentru a conduce continuu, nestingherit, pe „drumul morții“, chiar și peste cele 9 ore permise de lege!

Se întâmplă pe „drumul morții“, la doar câteva zile după ce un camionagiu a trecut pe contrasens, ieșind în decor cu o autoutilitară, luând cu el trei vieți: un tată și doi copii.

Inconștiența continuă să fie la cote maxime! Potrivit Poliției județului, conducătorul unui ansamblu de vehicule a fost surprins la volan pe DN 6 fără să folosească diagrama tahograf, fiind sancționat contravențional cu amendă de 6.000 de lei!

„Dincolo de sancțiune, problema reală rămâne una extrem de serioasă: condusul peste limita legală și fără respectarea timpilor de odihnă crește considerabil riscul de accidente grave. Conform legislației, după maximum 9 ore de condus, șoferul trebuie să efectueze o perioadă minimă de odihnă de 9 ore. Această regulă nu este o formalitate, ci o măsură esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic!“, transmite Poliția județului.

Oamenii legii au explicat faptul că oboseala încetinește reflexele șoferului, timpul de reacție crește semnificativ, având efecte comparabile cu cele ale consumului de alcool!Scade puterea de concentrare – apar momente de neatenție sau «micro-adormiri» de câteva secunde, extrem de periculoase la viteze mari! Afectează percepția distanței și vitezei. Diminuează capacitatea de a lua decizii rapide în situații-limită. În cazul vehiculelor de mare tonaj, orice fracțiune de secundă pierdută poate însemna zeci de metri parcurși fără control deplin. Oboseala nu apare brusc. Se instalează treptat, iar de multe ori șoferul nu conștientizează cât de afectată îi este capacitatea de a conduce în siguranță.“, au subliniat oamenii legii.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu