Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este concluzia trasă în privinţa mortalităţii extrem de ridicate înregistrate în cazurile de cancer de col uterin.

Problemele legate de HPV și de cancerul de col uterin continuă să fi e legate de inconștienţă. Și asta pentru că, deși se poate benefi cia de teste gratuite, printr-un program al ministerului de resort, majoritatea femeilor, inclusiv cărășene, nu doar că nu și le fac, ci preferă să stea până în ultimul moment, când nimic nu se mai poate face. Acesta este motivul pentru care mortalitatea atinge cote alarmante de 60%.

Și, totuși, dacă s-ar testa, nivelul mortalităţii n-ar scădea decât cu 10 procente, întrucât există și o parte a populaţiei care nu este asigurată total în sistemul public. Ideea e că această formă de cancer poate fi tratată cu succes.

„Proiectul de cancer de col uterin este un proiect care se derulează pe cinci ani, spune Dragoș Luca, directorul DSP Caraș-Severin. Iniţial s-a derulat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, de anul acesta a fost preluate de către direcţiile de sănătate publică. Femeile trebuie să știe următorul lucru: acest proiect poate dura trei ani, cinci ani, șapte ani, pentru ele trebuie să reprezinte o prioritate pentru că asta este strategia și este un început, de fapt, pentru conștientizarea femeilor în ceea ce privește cancerul de col, cu atât mai mult cu cât România are o mortalitate foarte mare de cancer de col uterin și la nivel european, și la nivel mondial, faţă de alte ţări. Statele Unite au o mortalitate de 3-5% prin cancer de col uterin, și folosesc cu succes o metodă românească de depistare a cancerului de col, pe care femeia română n-o folosește. Spun femeia română cu tot respectul și cu toată dragostea, căci cunosc despre ceea ce este vorba, despre atitudine, și ea trebuie să continue să-și facă aceste controale indiferent dacă Ministerul Sănătăţii va continua sau nu acest proiect. Să-și facă aceste controale anuale pentru că este un cancer care se tratează foarte bine dacă este depistat în stadii incipiente, și această metodă jumătate românească depistează stadiile precanceroase. Nici măcar n-ajunge să se îmbolnăvească de cancer“.

Antoniu Mocanu