Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Partida dintre Hercules Băile Herculane şi Metalul Bocşa s-a întrerupt în minutul 89.Sâmbătă, 20 octombrie a.c., au fost programate meciurile etapei a XI-a a Ligii a IV-a de fotbal Caraş-Severin. Rundă în care Hercules Băile Herculane a primit vizita formaţiei Metalul Bocşa, liderul clasamentului. Din păcate, în ultimele minute ale confruntării, la o fază de la mijlocul terenului, fără implicaţii imediate asupra configuraţiei jocului, conducătorul meciului, reşiţeanul Silviu Dubei, a dictat un fault în favoarea oaspeţilor, decizie urmată de un cartonaș roşu. Moment în care jucătorii gazdă i-au cerut socoteală, îmbrâncindu-l. Între timp, din tribună a pătruns un spectator şi l-ar fi lovit pe tânărul arbitru, astfel că unul dintre observatori a sunat la 112.

Indiferent ce decizie ar fi luat arbitrul, organizatorii ar fi trebuit să asigure toate măsurile de securitate, a precizat Mircea Medar, consilierul preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Costinel Ristache. După aceste evenimente, Silviu Dubei a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, dar nu ştiu dacă a fost internat. Se pare că şi-ar fi pierdut şi un dinte. În urma incidentelor, poliţia a demarat o anchetă pentru identificarea celui care a pătruns pe teren şi pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au petrecut acestea“.

Marius Moraru