Caraş-Severin, Romania

Puteau chiar sa deschida scorul în minutul unu, când Vali Grigore
a scapat singur spre poarta, a sutat însa previzibil si portarul Pampea
a respins salvator în corner. Usor-usor, vâlcenii au pus stapânire
pe mijlocul terenului, astfel încât presiunea asupra careului lui
Lazareanu s-a facut simtita, în special la fazele fixe. Scorul a fost
deschis în minutul 39, în urma unui corner, când centrarea
lui Murineanu a fost reluata în gol de fundasul Cumpanasu, demarcat în
spatele apararii oradene.

La urmatoarea faza fixa în careul lui Lazareanu, mijlocasul vâlcean
Murineanu a cazut în careul advers, iar arbitrul Utica i-a aratat cartonasul
rosu lui Oros, pentru lovire.

Victime, dupa pauza

Handicapul de un gol, dar mai ale inferioritatea numerica, au cântarit
greu în jocul bihorenilor. Cu un om în plus, CSM Vâlcea a
început mai hotarâta partea a doua a jocului, iar Melcea a marit
avantajul în minutul 56, dupa ce a fost lansat de acelasi Murineanu. Cinci
minute mai târziu avea sa fie 3–0, dintr-un corner, mingea centrata
de Savu fiind reluata în gol de Georgescu, pe sub Lazareanu.

În minutul 61, oradenii au reusit sa înscrie golul de onoare prin
Vali Grigore, cu o lovitura de cap dintre fundasii vâlceni. Simplu foc
de paie, pentru ca datele problemei nu s-au mai schimbat si vâlcenii au
obtinut a doua victorie din acest campionat sub ochii sefului arbitrilor, Gheorghe
Constantin-Vâlcea.

La retrogadare!

Ajunsa pe un neverosimil loc 14, dupa care se trage linia echipelor care continua
în L 2, FC Bihor a luat-o vertiginos într-o directie gresita. E
evident acest lucru, iar înfrângerea de la Râmnicu Vâlcea
îl confirma. Experimentele au continuat si în Zavoi, unde Oros a
fost trecut pe partea stânga si a sfârsit eliminat, Musca a jucat
fundas dreapta, iar Cistean nici nu a fost folosit.

Tot surprinzator, Kiss a început cu doi juniori pe benzile laterale,
Ember si Cipau, în timp ce a devenit o obisnuinta ca în ultimele
minute Seroni sa evolueze vârf de atac. În conditiile date, meciul
cu U Cluj devine vital pentru echipa. Un nedorit esec ar arunca clubul pe toboganul
retrogradarii. Si nu ne vom opri, probabil, decât atunci când vom
avea din nou ca obiectiv promovarea. Din Liga a III-a în liga a II-a!
Trebuie cautate rapid solutiile de redresare, pentru ca altfel va fi de rau.

Teodor Biris