Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din toamnă şi până în primăvară, în toată lumea se derulează programul social Senior Voyage pentru persoanele trecute de 55 de ani.

Acest gen de vacanţe sunt gustate, în general, de persoanele care îşi doresc să viziteze obiective turistice şi locuri pline de istorie, precum şi de cei care nu au credite la bănci şi îşi permit să călătorească mai mult. Preţurile variază în funcţie de fiecare destinaţie în parte şi de confort.

În ultimii ani, numărul reşiţenilor care au început să descopere Europa cu alţi ochi, şi cu bani mai puţini, pentru că prin programele pentru seniori vacanţele sunt cu până la 50% mai ieftine comparativ cu tarifele din sezon, a crescut. Tour-operatorii spun că au deja clienţi fideli, care îşi fac bagajele în fiecare sezon şi pleacă într-o nouă aventură. „Sejururile de acest gen sunt o oportunitate de petrecere a vacanţei în perioada octombrie – mai la preţ redus. Ele sunt ideale pentru persoanele care au timp liber, care preferă să stea acasă pe timpul verii şi care îşi planifică vacanţa în extrasezon. De câţiva ani, programul le permite seniorilor să ia cu ei în vacanţă şi un însoţitor mai tânăr. Fie că vorbim de soţie, copii sau nepoţi, cea de-a doua persoană beneficiază de acelaşi tarif“, ne spune Gabriela Rasovan, directorul unei agenţii de turism din zona Universalului Vechi.

Pachetele turistice puse în vânzare din această lună şi până anul viitor în aprilie sunt pentru Portugalia, Spania, Cipru şi Italia. Tarifele pentru un sejur de şapte nopţi pornesc de la 390 de euro şi pot ajunge la 740 de euro de persoană. Printre cele mai ieftine destinaţii se numără Sicilia, Napoli, Toscana şi Cipru, pentru care preţurile nu depăşesc 500 de euro/persoană, iar cea mai scumpă – Dubaiul, unde pentru o săptămână turistul plăteşte peste 700 de euro. Pe lângă cazare şi masă, în regim all inclusive sau demipensiune, pachetul turistic include o excursie opţională, transfer de la aeroport la hotel şi biletul de avion.