CARAŞ-SEVERIN – Proiectul ”Cu bicicleta prin Vest – traseu cicloturistic”, din investiția ”Implementarea a 3.000 de trasee cicloturistice la nivel național”, cu finanțare prin PNRR, a ajuns la pasul realizării. Iar pentru asta Consiliul Județean a aprobat bugetarea a 326 din cele 342 de milioane de lei, cât este bugetul total al inițiativei!
Potrivit documentelor furnizate de administrația județeană, „pentru a trece la etapa de execuție a proiectului (…) Direcția de Dezvoltare, prin Serviciul Proiecte, solicită bugetarea sumei de 326.784.180 lei reprezentând servicii de proiectare, asistență tehnică, execuție de lucrări, servicii de supervizare a execuției lucrărilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic, și coordonator în materie de securitate și sănătate“.
Proiectul vizând cei 705 kilometri de piste de biciclete, care trec prin județul nostru – la care se adaugă alte câteva zeci de kilometri care se vor realiza pe o altă finanțare –, este unul care se bucură de prelungirea perioadei de implementare a proiectelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Iar asta ne oferă șansa de a duce la bun sfârșit proiectul „celui mai mare traseu cicloturistic din România“, după cum spunea președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu.
În total, lungimea traseului depășește 1.700 de kilometri și trece prin județele Arad, Timiș (care are calitate de lider în proiect), Caraș-Severin și Hunedoara, cei mai mulți kilometri de piste fiind în județul nostru.
JCS-A.M.