Caraş-Severin, Romania

REMETEA POGĂNICI – Flăcările au cuprins acoperișul adăpostului de animale, care a fost stins de salvatori. Din grajd însă nu au fost salvate animale, ci 20 de găini. Producerea incendiului a fost sesizată la 112, în jurul orei 10.00!

„La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Reșița, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru intervenții complexe (APIC) și o autospecială de primă intervenție (EPA), încadrate cu un efectiv de 14 militari. În urma evenimentului, incendiul a afectat acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat, iar în urma evaluării efectuate la fața locului a fost stabilită cauza probabilă de producere a acestuia, respectiv jar sau scântei provenite de la o afumătoare aflată în vecinătatea grajdului. Nu au rezultat victime.“, ne asigură ISU „Semenic“.

Potrivit salvatorilor, în grajd nu se aflau animale, ci 20 de găini, care au fost salvate.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu