Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Depozit de fier vechi, în flăcări, la Oravița și incendiu într-un bloc din Reșița! Cu asta s-au confruntat azi pompierii ISU Semenic!

Un incendiu produs la un depozit de fier vechi situat pe strada Broșteniului din Oravița, care se manifesta pe o suprafață de circa 1000 de metri pătrați, a fost raportat la 112. La fața locului au acționat pompierii de la Secția Oravița, cu 4 autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD. „Având în vederea numărul mare de autoturisme depozitate în vederea dezmembrării, a gradului ridicat de uscăciune a vegetației din apropiere, respectiv a riscului de extindere la vecinătăți, în sprijin, au fost alocate câte o autospecială pentru stins incendii de la Detașamentul de Pompieri Reșița și Secția de Pompieri Moldova Nouă. De asemenea, pentru a asigura continuitatea în alimentarea cu apă, a fost solicitată în sprijin o cisternă de la SC Banat Farming, cu o capacitate de 40 tone de apă“, informează salvatorii cărășeni.

Și pompierii reșițeni au intervenit, tot în urma unui apel la 112, în stingerea unui incendiu izbucnit la etajul al treilea al un bloc de locuințe de tip cămin, din municipiul de pe malurile Bârzavei, care se manifesta cu degajare de fum. Salvatorii au acționat cu o autospecială pentru stins incendii și una pentru intervenție și salvări de la înălțime. La fața locului a intervenit și un echipaj medical al celor de la Ambulanță.

Potrivit celor de la ISU, incendiul a fost lichidat, fiind vorba despre materiale depozitate la capătul coridorului etajului 3 al imobilului. Cea mai mare parte a locatarilor au ieșit singuri din calea incendiului, pompierii ajutând șapte persoane să iasă în siguranță din bloc.

JCS-A.M.