REŞIŢA – Reabilitarea clădirii, pe al cărui perete se află un ceas cu cadran solar şi care a adăpostit pe vremuri prima şcoală muncitorească din Reşiţa, a intrat în linie dreaptă!
Legat de acest obiectiv de patrimoniu, aleşii locali, întruniţi în şedinţă de îndată zilele trecute, au aprobat indicatorii tehnico-economici la faza de proiect tehnic pentru imobilul din strada Furnalelor nr.13. Deci, încă un pas făcut în restaurarea unui monument istoric local ce va fi introdus în circuitul cultural prin activităţile ce urmează a fi organizate în incinta acestuia.
Potrivit hotărârii de consiliu local recent aprobate, valoarea totală a lucrărilor de investiţii se ridică la circa 8.460.339,60 lei inclusiv TVA, din care pentru construcţii şi montaj suma este de 5.853.612,9 lei. Durata de execuţie a lucrărilor este estimată undeva la aproximativ 20 de luni. Intervenţiile la Şcoala Pittner, clădire ce a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, vor da o cu totul altă destinaţie acestui obiectiv de patrimoniu, care până acum câţiva ani a fost adăpost pentru mai multe cazuri sociale. După restaurare, centrul expoziţional şi cultural va cuprinde ateliere, săli de expoziţie, săli de prezentare şi birouri.
Proiectul pentru „Restaurarea şi revitalizarea patrimoniului cultural-Centru expoziţional şi de evenimente Şcoala Pittner, Municipiul Reşiţa“, depus în parteneriat cu Asociaţia Euroland Banat, a fost selectat pentru finanţare, semnându-se în luna septembrie 2020 şi contractul de finanţare încheiat între administraţia locală şi Ministerul Culturii-Unitatea de Management al Proiectului (UMP). Finanţările nerambursabile au fost obţinute graţie Programului RO-Cultura, parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2014-2021.
JCS-Nicoleta Moraru