CARAȘ-SEVERIN – Două persoane și-au pierdut viața în urma a două accidente rutiere produse pe DN 6!
Primul s-a produs duminică seara, în afara localității Mehadia, la Kilometrul 390, în urma acestuia decedând un pieton. Potrivit poliției județului, „în timp ce un cetățean bulgar conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, din direcția Orșova către Caransebeș, ar fi surprins și accidentat mortal o femeie de 72 de ani, din comuna Mehadia, pieton angajat neregulamentar în traversarea părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz“.
Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în noaptea de duminică spre luni, pe DN 6, în zona localității Armeniș, și a implicat un TIR și un autoturism. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Caransebeș (cu o autospecială pentru stins incendii, una pentru descarcerare, o ambulanță SMURD) și Serviciul de Ambulanță Județean cu un echipaj medical. „În urma accidentului, două persoane au rămas încarcerate în autoturism (una dintre acestea a fost declarată decedată, iar ceea de a doua, conștientă, a fost transportata la spital pentru investigații suplimentare)“, transmite ISU „Semenic“.
Potrivit Poliției județului, „în timp ce un bărbat de 33 de ani, din Orăștie, conducea un ansamblu de vehicule, format din cap-tractor și semiremorcă, din direcția Caransebeș către Orșova, în afara localității Armeniș, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în coborâre, în condiții de carosabil umed și ploaie, ar fi intrat în derapaj, semiremorca pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din sensul opus de mers. După producerea accidentului, conducătorul ansamblului de vehicule a părăsit locul evenimentului, continuându-și deplasarea în direcția Orșova, fiind depistat pe raza comunei Teregova. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei stânga spate din autoturism, în vârstă de 53 de ani, și vătămarea corporală a pasagerului dreapta față din același autoturism, în vârstă de 71 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia“.
JCS-A.M.
FOTO: DRDP Timișoara