Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – O nouă postare a Sindicatului Europol – legată de 4 accidente cu 4 victime, produse în 4 zile, în județ, cu 1 mort, 5 răniți, cozi interminabile și blocaje – a făcut Poliția județului să vină cu explicații. În vreme ce Poliția susține că a intervenit prompt la cazuri, sindicatul acuză întârzieri chiar de o oră în ajungerea echipajelor la fața locului!

„În 4 zile, 4 accidente cu victime pe drumurile din Caraș-Severin, toate pe raza de acțiune a Biroului Drumuri Naționale și Europene. Consecințe: 1 mort și 5 răniți, zeci de ore de blocaje, cozi interminabile, mii de șoferi care au întârziat spre destinația finală. Iar pentru gestionarea și soluționarea acestor accidente grave a fost disponibil un singur echipaj, care a trebuit să delimiteze zona accidentului, să identifice persoanele implicate, să testeze conducătorii auto, să audieze martorii, să debaraseze partea carosabilă, să ajungă la spital și multe alte activități conexe. Insistăm pe această chestiune, pentru ca șoferii care au fost prinși în aceste blocaje să nu îi mai înjure pe polițiștii de la fața locului pentru că este imposibil ca șefii să aibă pretenția din partea a doi agenți să realizeze toate activitățile într-un timp scurt!“, potrivit postării Sindicatului Europol. Potrivit organizației, intervențiile ar fi fost mult mai rapide dacă Biroul Drumuri Naționale și Europene nu s-ar fi mutat de la Reșița la Caransebeș.

Spre exemplu, în cazul accidentului mortal, produs pe DN 58B, aproape de Reșița, a fost implicat o singură mașină, înregistrându-se un rănit. Sindicatul afirmă că era un singur echipaj disponibil pe schimbul II, pe toată zona de competență, care a ajuns la fața locului la o oră după accident și l-ar fi soluționat în două ore. S-ar fi putut interveni în 10-15 minute dacă BDNE nu s-ar fi mutat. În replică, Poliția a transmis că echipajul cel mai apropiat de poliție a ajuns la locul accidentului în aproximativ 15 minute.

Exemplele continuă, ne oprim însă asupra unuia în care Poliția județului are și o explicație pentru întârzieri: accidentul din 20 mai, dintre două TIR-uri, produs pe DN 6, la Plugova, unde un conducător auto a murit, iar celălalt a fost rănit ușor. „Un singur echipaj pe schimb, pe toată zona de competență a BDNE, care a ajuns la accident în 15 minute și l-a soluționat în 3 ore, trafic blocat complet. Aici este un caz fericit cu timpul de reacție pentru că unicul echipaj rutier se afla pe raza loc. Cornea, la 12 km de accident dar dacă venea de la 60 km, de la sediu, timpul de intervenție era la fel de mare!“, cred cei de la sindicat. În schimb, potrivit Poliției județului, în urma accidentului, cele două TIR-uri au blocat ambele sensuri de mers, iar „la ora respectivă, pe DN 6 acționau 2 echipaje de poliție care desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier, în localitățile Cornea și Mehadia. Timpul de degajare a părții carosabile în acest caz s-a prelungit la aproximativ 3 ore, fiind necesară deplasarea și intervenția unei autospeciale de tonaj mare pentru ridicarea ansamblurilor de vehicule“.

Mărul discordiei îl reprezintă mutarea sediului BDNE de la Reșița la Caransebeș, cei de la sindicat considerând că măsura, aplicată din septembrie 2022, a fost luată „din cauza unor polițiști incomozi care amendau afaceriști din zonă“. Potrivit IPJ, mutarea a fost operată tocmai pentru scăderea numărului de accidente grave în zonă, lucru prezentat, recent, și în cifre. Demn de notat este faptul că, potrivit IPJ, „pe DN 6 sunt planificate în serviciu, în medie, zilnic, 4 echipaje de poliție rutieră, care acționează pe acest tronson de drum, concomitent cu echipajele planificate în serviciu la nivelul celor două secții de poliție rurală, care au competență teritorială pe DN 6. Intervenția la evenimente se realizează, conform procedurilor, pe principiul «cel mai aproape polițist de locul evenimentului intervine», până la sosirea echipei de cercetare la fața locului“.

La o altă postare sindicală remarcăm un comentariu făcut de Florentin Simion, care amintește de „propaganda antisistem, derulată sistematic si constant de organizațiile sindicale, prin prezentarea aleatorie și denaturata a așa ziselor nereguli ale acestei profesii. Opriți-vă, reprezentați cu bună credință polițiștii si cu maximă responsabilitate!“

JCS-A.M.