CARANSEBEȘ – E concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean, președinte al PSD Caransebeș, sătul să-i tot arate șefii PSD Caraș-Severin pisici candidate la primărie, gen Marius Damian sau Bebe Pasere. Edilul le-a transmis lui Ion Mocioalcă și Silviu Hurduzeu un mesaj dur: „Deziceți-vă de mine!”
De mai bine de un an în PSD, Felix Borcean a realizat că a intrat într-un partid comparabil cu romanele cu mafioți, deși fusese convins de Sorin Grindeanu că pasul spre social-democrații din Caransebeș va însemna „dezvoltarea pe termen mediu și lung a municipiului nostru”. Ceea ce avea să se întâmple de atunci și până în prezent i-a demonstrat primarului Caransebeșului că încă este un naiv în ceea ce privește politica. Iar acum mesajul pentru cei care fac și desfac în PSD Caraș-Severin a fost foarte clar!
„Ceea ce s-a întâmplat ulterior (intrării în PSD – n.r.) a contrazis complet aspirațiile unui primar independent, care, în naivitatea lui, a crezut că de la Ion la Ion există o diferență. Aproape am intrat în filmul <<Nașul>> cu personaje care, pe alocuri, le depășesc ca prestație pe cele din celebra serie imaginată de Mario Puzzo. Dacă voi, strategii locali, considerați că aceasta este calea pentru victoria politică a partidului nostru, deziceți-vă de mine și nu mai căutați strategii rurale (Marius Damian –n.r.) și invenții locale cu pretenții academice îndoielnice (Bebe Pasere – n.r.) pentru eventualele candidaturi. Eu nu am venit în PSD pentru mine, iar dacă voi considerați că nu sunt suficient de bun pentru voi, luați cea mai potrivită măsură. Pentru voi.”, le-a transmis Felix Borcean celor doi șefi PSD, Hurduzeu și Mocioalcă.
La cele spuse de primarul Caransebeșului au reacționat, poate surprinzător, doi liberali, Romeo Dunca și Nelu Popa. „Mă îndoiesc că te simți confortabil cu un astfel de șef de partid.”, a spus președintele Consiliului Județean, în timp ce primarul Reșiței a concluzionat: „Culmea, aproape toți cei care ajung în București, pur și simplu se transforma în semizei, uitând că malaxorul politic a măcinat doar în perioada post revoluționară sute de asemenea specimene. Te felicit pentru verticalitate, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume!”
Poate nu chiar toți, pentru că Borcean crede încă în Sorin Grindeanu și chiar și în Silviu Hurduzeu, doar că pe cel din urmă îl strică anturajul. „Lui Sorin Grindeanu îi port, în continuare, un respect nedisimulat, considerându-l un strateg modern în ceea ce privește imaginea unui partid neiubit în România. Este un tip extrem de corect politic, la fel cum este și Silviu Hurduzeu. Doar că în cazul celui din urmă, anturajul nu este cel mai propice.”, a mai adăugat primarul încă PSD al Caransebeșului. Încă PSD pentru că Borcean recunoaște: „Am spus că niciodată nu voi candida sub stindardul PSD… ceea ce e pe cale să se întâmple. Dar nu e sigur!” Damian și Pasere stau la cotitură. Nu la cea din Teiuș!
JCS-Nina Curița