Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Marcel Vela, şeful liberalilor cărăşeni, a spus că nu va da cu parul la propriu în pesedişti, iar pe liberalii care îşi mai spală rufele în public, cum fac cei de la Herculane, i-a avertizat că se vor situa în afara partidului.

În cadrului unui discurs politic, şeful PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii trebuie să le facă opoziţie social-democraţilor, „dând cu parul“ în aleşii locali ai PSD, iar cine nu are puterea să o facă trebuie să abandoneze şi să lase locul altcuiva. La cea mai recentă conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, senatorul Marcel Vela a fost întrebat la ce s-a referit Orban când a făcut o astfel de afirmaţie. „A vorbit metaforic, evident. Doar nu credeţi că a zis să luăm un par şi să lovim primarii sau preşedinţii de consilii judeţene la propriu. Doamne fereşte! Cu siguranţă trebuie să analizăm atent activitatea aleşilor PSD, ceea ce noi în Caraş-Severin facem“, a spus Vela.

Şi pentru că în PNL Băile Herculane există tot felul de neînţelegeri care au ajuns şi în spaţiul public, Marcel Vela a fost întrebat cum o să le rezolve. „Normal că amiabil. Nu cunosc exact motivele acestor nemulţumiri, însă ştiu că o rectificare de buget la Băile Herculane pentru plata unor obligaţii la bugetul de stat, la fondul de salarii, plus o sponsorizare de la un agent privat pentru a se realiza un clip publicitar de promovare a staţiunii, consilierul liberal Doru Coşei nu le-a votat, deşi rectificarea fusese iniţiată de primarul care este coleg cu el. Şi dacă va mai proceda aşa, nu va mai face parte din echipa liberală, a mărturisit preşedintele PNL CS. Eu le-aş spune să discute în interiorul organizaţiei orice problemă pe care o au şi să nu mai încalce statutul şi să abordeze public nemulţumiri şi jigniri la adresa unor colegi, pentru că nu este în regulă, şi ne silesc să luăm măsuri politice. Deci, conform statutului nu este voie să-ţi ataci colegii. Dacă au nemulţumiri de acest gen să le discute, democratic, în cadrul organizaţiilor sau la nivelul PNL Caraş-Severin. Dacă mai atacă colegii în public, se situează în afara partidului“, a ţinut să precizeze Marcel Vela. Cât despre primarul Cristian Miclău din Băile Herculane, Vela a spus că îl consideră un primar performant.