Caraş-Severin, Romania


În organizarea C.S. Fotbal Şcolar,
Direcţiei pentru Sport a Judeţului
Caraş-Severin şi Asociaţiei
Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, ieri, au
debutat în Valea Domanului întrecerile
„Memorialului Mircea Chivu 2009“, la
fotbal.


Slujbe religioase


Pe lângă cele patru echipe participante, din
Timişoara şi Reşiţa, au ţinut
să asiste la manifestarea omagială o parte
dintre foştii colegi ai lui Mircea Chivu, de la
F.C.M.R. şi Arsenal, echipe la care a evoluat ca
jucător şi, mai apoi, ca antrenor,
câţiva prieteni apropiaţi dar şi
mai mulţi iubitori ai fotbalului
reşiţean. Înaintea primului meci,
după scurta prezentare a celui care a fost Mircea
Chivu şi cuvântul Marianei Chivu, a urmat o
slujbă de pomenire a morţilor şi una de
sfinţire a stadionului care poartă numele
celui care a plecat prematur dintre noi, în
urmă cu 11 ani.

        Memorialul
le-a adus faţă în faţă,
în primul joc, pe F.C. Timişoara şi
Arsenal Reşiţa, oaspeţii
impunându-se cu scorul de 6-2 (1-1). Apoi, s-au
întâlnit F.C. Şcolar Reşiţa
şi C.S.Ş.-Gloria Reşiţa, scor final
2-1 (1-0). Astfel, astăzi de la ora 9.00,
îşi vor disputa întâietatea
Arsenal şi C.S.Ş.- Gloria, în finala
mică, iar de la ora 11.00, în finala mare
vor evolua F.C. Timişoara şi
F.C.Ş.Reşiţa, după care va avea loc
festivitatea de premiere.


Marius Moraru

[email protected]