REȘIȚA – Cărășenii din Italia nu se mai înghesuie la granițe. Cei care
îngroașă acum rândurile noilor sosiți sunt cei care vin din Germania și
Spania, state în care COVID-19 a început să facă tot mai multe victime!
Faptul că nu mai vin atât de mulți cărășeni din Italia face ca numărul
persoanelor carantinate să nu crească foarte mult, astfel că de la
informarea anterioară, Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin a
raportat duminică, 22 martie 2020, încă două persoane, numărul acestora
fiind acum de 70. A crescut, în schimb, numărul persoanelor care trebuie
să urmeze protocolul autoizolării la domiciliu, care a ajuns la 1271. De
asemenea, au ieșit de sub această restricție 182 de persoane și nu s-a
mai confirmat nici un caz de infectare cu noul coronavirus.
Dar cel mai important, după ce au urmat tratamentul specific, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, au fost externate și cele patru persoane din Caraș-Severin care au fost confirmate cu COVID-19, Astfel, toate cele cinci persoane din județ confirmate sunt în prezent externate, primul caz, al angajatului de la Dedeman, chiar de la începutul acestei săptămâni.
JCS-A.G.