Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Atât focarele deja în evoluţie la suinele domestice, cât şi cele recent confirmate în fondurile cinegetice la mistreţi împuşcaţi, dau bătăi de cap autorităţilor!

Dacă la Bocşa şi la Sacu focarele de Pestă Porcină Africană (PPA) active încă din luna ianuarie la suinele domestice ar putea fi stinse cât de curând şi ridicate restricţiile, alte focare sunt, din păcate, abia confirmate, în fondurile cinegetice.

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, dr. Pavel Borchescu, a precizat cum evoluează acestea: „În acest moment, în judeţul Caraş-Severin evoluează 4 focare de Pestă Porcină Africană la suinele domestice, unul în localitatea Sacu şi 3 în Bocşa. De asemenea, mai avem în evoluţie 29 de focare la mistreţi. În 17 februarie a fost confirmată PPA la 12 probe de mistreţi împuşcaţi, conform buletinelor de analiză trimise de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti pentru încă 3 fonduri de vânătoare de pe raza judeţului nostru, respectiv nr. 24 Belentin, nr. 18 Sfârdin şi nr. 32 Iardaşciţa, aflate pe taza UAT-urilor Mehadia, Băile Herculane, Topleţ, Iablaniţa, Cornea, Lăpuşnicel, Prigor, Luncaviţa, Mehadica, Teregova şi Domaşnea. Serviciile veterinare au intervenit de urgenţă, iar fondurile de vânătoare respective au fost plasate sub supraveghere oficială. Fiecare fond a realizat ecarisarea teritoriului şi a cadavrelor şi s-a efectuat dezinfecţia zonelor. Au fost aplicate măsurile de restricţie care trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului PPA“.

Ţinând cont că focarele la suinele domestice sunt din ianuarie, şeful DSVSA CS a spus că luni a început recoltarea probelor de sânge în zona de protecţie şi examenul clinic în zona de supraveghere: „Începând de luni, am demarat acţiunea de recoltare probe de sânge pentru examenul serologic din zona de protecţie şi se face examen clinic în zona de supraveghere. Procedura aşa prevede, pentru a putea stinge focarele şi a ridica restricţiile la Bocşa şi la Sacu. Până nu efectuăm aceste analize, nu putem stinge aceste focare. Dacă rezultatele ies negative la probele de sânge şi la examenul clinic nu se depistează nici o suspiciune de boală, atunci vom închide focarele la suinele domestice. Conform procedurii, sunt prevăzute 45 de zile de la prima dezinfecţie, asta însemnând, dacă analizele ies bine, că în 26 februarie putem stinge focarele, iar de săptămâna viitoare să ridicăm restricţiile“.

JCS-Alexandra Gorghiu