REȘIȚA – … Ioana Dobrea și Alexandru Moldovan, actorii debutanți noi veniți în trupa Teatrului de Vest!
Ioana e născută în Bacău, fiind absolventă facultății de teatru din Iași. Își dorește să repete, să joace, să acumuleze experiență, să lucreze cu noi regizori, să dăruiască oamenilor din talentul său cu care să-i bucure. „Tind să cred că pentru asta suntem noi, actorii, și asta face teatrul: bucură oamenii și oferă o oază de liniște”, sunt cuvintele tinerei actrițe.
Alexandru Moldovan este din Bocșa, absolvind UNATC-ul în 2018 și masterul în 2020. Și-a dorit să vină la teatrul din Reșița în primul rând pentru că vrea să repete și să joace, iar în al doilea rând pentru că e foarte aproape de casă. „Mă bucur enorm că sunt aici și că am fost primit atât de bine de un colectiv în care simt că mă integrez încet-încet”, spune actorul care peste doar câteva ore debutează pe scena Teatrului de Vest.
Cei doi au câștigat concursul organizat de teatrul reșițean în luna decembrie. Au fost 28 de dosare, din care cinci au fost respinse pentru că nu au îndeplinit toate condițiile. Din cei 23 care au rămas, s-au prezentat 18 candidați. Un nou concurs similar va avea loc în primăvară, când teatrul reșițean va mai angaja trei actori. „Trupa va ajunge la 14 actori. Începem să arătăm ca o trupă serioasă care va putea aborda aproape orice text”, afirmă Florin Ionescu, directorul teatrului reșițean.
JCS-Ionel Ivașcu