Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ne topim de cald, dar vom avea fenomene meteo extreme! ANMH a emis o avertizare meteo, valabilă începând de azi 25 iunie până mâine, 26 iunie, ora 06:00, printre zonele afectate fiind şi judeţul Caraş-Severin!

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, iar aversele vor fi torențiale si cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp.

Instituţia Prefectului-Judeţul Caraş-Severin a transmis o adresă către toate unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Caraş-Severin şi membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă referitoare la avertizările meteorologice, în care au fost dispuse măsurile care se impun în aceste condiţii.

JCS-N.C.