CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin a terminat la egalitate, 1-1, amicalul de la Lupeni (Liga 3), golul caransebeșenilor fiind reușit de fundașul Cătălin Duțescu!
Pentru că în weekend n-au jucat decât o repriză la Anina, gugulanii au disputat acum amicalul cu Minerul Lupeni, programat încă din perioada de pregătire. A fost un joc util, de la egal la egal, o testare a nivelului la care se află jucătorii pregătiți de Gheorghe Manu.
„Am luat acel meci pe care l-am amânat în perioada de pregătire, eram cumva datori, iar Lupeni e un club cu tradiție, cu o organizare foarte bună. Am jucat de la egal la egal în prima repriză cu gazdele noastre, am avut două ocazii clare prin Marian Musteța și Neagu, puteam să ne desprindem, dar a fost doar 0-0 la pauză. În partea a doua am făcut schimbări pentru că a fost un joc amical și am vrut să-i văd pe toți în teren. Lupeni a avut un 11 metri, cred că un pic cam ușor acordat, s-a făcut 1-0 pentru ei. Darian Dumbravă putea egala, singur cu portarul, apoi dintr-un corner foarte bine executat de Mihoc, Duțescu a venit pe bara a doua și a egalat. 1-1, un rezultat echitabil, care ne dă încredere, am văzut la ce nivel suntem, dar vom mai face amicale cu echipe mai sus decât noi. Un meci util, în care și noi, și băieții de la Lupeni și-au văzut de joc.”, ne-a declarat antrenorul liderului.
Până la alte amicale, CSM Caransebeș primește sâmbătă, de la ora 15, pe terenul din Balta Sărată, vizita „croaților” de la Prolaz Carașova. „Am văzut Carașova la meciul cu Bogodinț, am fost acolo, un meci echilibrat. Carașova e o echipă care pune probleme, am câștigat greu acolo, în tur, cu 1-0, respectăm adversarul, dar sâmbătă ne dorim doar victoria.”, a concluzionat antrenorul Gheorghe Manu.
JCS-R.M.
