Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Când vine vorba despre cifre, candidații PSD la Primăria Reșița și președinția Consiliului Județean nu le prea nimeresc, dar le potrivesc!

După ce au ținut cu sufletul la gură un județ întreg în ceea ce privește anunțarea oficială a candidaturilor lui Ionuț Popovici (la Primăria Reșița) și Silviu Hurduzeu (la președinția CJ), urmează un alt suspans, întreținut de expunerea graduală a programelor celor doi, conform unei strategii și a unui dozaj bine puse la punct. Până să vorbească despre viziunea lor despre viitor, cei doi au reevaluat trecutul irelevant al contracandidaților, în conferința de presă a PSD, de vinerea trecută. „Dacă e să facem totuși o analiză a numărului de voturi cu care a câștigat (Ioan Popa, n.n.) ultimele alegeri, o să vedeți că raportat la numărul total de alegători înscriși pe listele electorale din Reșița, procentul nu a fost foarte mare!“, a precizat, destul de vag, președintele PSD-CS, Silviu Hurduzeu.

Dorind să dea greutate celor afirmate de colegul de tandem, proaspătul președinte interimar al PSD Reșița a șarjat, referindu-se la contracandidatul său „agresor și ilegitim“: „Dacă discutăm despre ilegitimitate, lucrurile sunt simple. Pe listele electorale ale municipiului Reșița sunt 67.841 de votanți. Pe Nelu Popa l-au votat 12.000. Faceți calculul!“

Am dat curs îndemnului, și putem confirma că numărul alegătorilor este cel corect. Atât că cifra e valabilă pentru 29 februarie 2024, în timp ce la data alegerilor din 27 septembrie 2020, pe listele electorale erau trecute 70.502 persoane cu drept de vot, la Reșița. Atunci, în condițiile unei prezențe reduse, de 27,82%, Ioan Popa a obținut 14.181 de voturi (74,41%) față de cele 2.379 (12,49%) ale următorului clasat, Narcis Chisăliță, candidatul Pro Caraș-Severin (alianță formată din PSD, Pro România, ALDE și PNȚCD). Diferența de 2.181 de voturi (față de 12.000) este, evident, prea puțină pentru a-l legitima pe Popa în ochii lui Popovici.

Deși în cadrul conferinței de presă nu s-au vehiculat și cifre legate de Consiliul Județean, le putem reaminti cu acestă ocazie, citarea lor exactă fiind de natură a da rigoare în eventualitatea folosirii lor în discursul electoral. În 2020, au fost înscriși 269.075 alegători pe listele electorale ale UAT Caraș-Severin, iar prezența la vot a fost de 47,83%. Romeo Dunca (PNL) a obținut 51.488 de voturi (42,79%), Silviu Hurduzeu (Pro Caraș-Severin) 41.796 (34,73%) și Ionuț Popovici 11.307 (9,4%). Dacă opinia candidatului Ionuț Popovici despre relativitatea opțiunilor de vot și relevanța unor rezultate validate și necontestate am aflat-o, asupra celei exprimate de Silviu Hurduzeu încă mai cugetăm.

Referindu-se la candidatul pentru Primăria orașului Moldova Nouă, șeful PSD Caraș-Severin a precizat: „Pentru mine, Adi Torma este primarul orașului Moldova Nouă! Știți foarte bine că, deși a câștigat alegerile la votul cetățenilor, a pierdut la masa verde, dacă o mână de oameni dintr-un for pe care nici nu-l mai știu, Biroul Electoral Central, sau cum se numea, au putut să infirme acea candidatură. Pentru mine, este primarul cetățenilor din Moldova Nouă, chiar dacă nu mai este, în urma acelei decizii.“

Un fel de „primar al inimilor“, ceea ce nu se potrivește în cazul lui Ioan Popa, pe care s-a văzut că nu-l prea au la inimă.

JCS-Walter Fleck