Caraş-Severin, Romania

Dan Frăsineanu a fost dus la Spitalul Municipal Caransebeş cu plagă împuşcată în torace, antebraţ şi mâna stângă, după ce a fost gonaci la o vânătoare de mistreţi, în pădurea de pe raza satului Ohaba Mâtnic. El a fost operat şi se află în afara pericolului. Cel puţin aşa am fost asiguraţi de medicii din cadrul Secţiei Chirurgie a Spitalului Caransebeş. Pentru mai multe informaţii l-am contactat pe Sorin Axenti, prim-adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Domnia sa ne-a spus că, în timpul partidei de vânătoare, ofiţerul Pop a executat un foc de armă asupra unui mistreţ însă l-a nimerit, din greşeală, pe unul din gonaci, după ce glonţul a ricoşat dintr-un copac. Dl Axenti a mai precizat că vânătoarea se desfăşura în condiţii legale, existând autorizaţiile necesare iar ofiţerul are permis de port armă şi autorizaţie de vânătoare. „După finalizarea cercetărilor şi în funcţie de numărul zilelor de spitalizare se vor lua măsurile care se impun“, ne-a spus maiorul Sorin Axenti.