Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – „Deșteaptă-te, române“ a răsunat, azi, în Parcul Tricolorului din Reșița, la a 25-a aniversare!  Asemeni Zilei drapelului național, care nu s-a impus într-un sfert de secol drept o sărbătoare foarte populară, și Ziua imnului național, ajunsă la aceeași vârstă, a fost marcată în acest an tot în cadrul unei festivități cu audiență restrânsă!

Ceremonialul din Parcul Tricolorului a debutat, sâmbătă, cu trecerea în revistă a Gărzii de onoare de către vicepreședintele Senatului României, senatorul Ion Marcel Vela, cel care, după serviciul religios oficiat de un sobor de preoți din cadrul Protopopiatului Reșița, a rostit un emoționant discurs despre Imn, un simbol care împreună cu Stema și Drapelul reprezintă ADN-ul Națiunii române.

„Sunteți prezenți un eveniment extrem de important, unul  poate nu la fel de bine promovat sau organizat ca alte evenimente naționale. Dar, Imnul național este motivul pentru care fiecare dintre noi, atunci când îl ascultăm sau când reprezentam țara, ducem mâna la inimă. Pentru alte simboluri nu o facem. Drapelul și stema sunt respectate, sunt apreciate și ne reprezintă ca națiune, dar Imnul național este simbolul care ne face emoțional, instinctiv, dar esențial patriotic sa ducem mâna la inimă! “, a precizat Vela, cu referire la mecanismul și semnificațiile unui gest de dată relativ recentă.

În continuare, prefectul județului, Ioan Dragomir, a dat citire mesajului premierului Marcel Ciolacu, potrivit căruia: „«Desteaptă-te, române» a fost imboldul care a mobilizat și a unit românii în 1989 să lupte pentru libertate. Astăzi, Imnul național face cunoscut numele României în lume prin performanțele românilor excepționali. Indiferent unde ne aflăm, «Deșteaptă-te, române» inspiră, unește și ne poartă cu gândul acasă, la valorile și idealurile naționale“.

Despre simbolistica, istoricul și semnificațiile versurilor lui Andrei Mureșianu, cât și despre suportul sonor datorat lui Anton Pann, a vorbit Trifu Vuița, consilier superior în cadrul Direcției pentru Cultură Caraș-Severin.

Punctul culminant al manifestării l-a reprezentat intonarea Imnului național de către Dariana Cocora, elevă a Liceului de Artă „Sabin Păuța“ din Reșița împreună cu întreaga asistență, ceremonialul încheindu-se cu defilarea Detașamentului de onoare format din militari ai Batalionului 183 „General Ion Dragalina“ din Lugoj, Inspectoratului de Jandarmi Județean și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin.

Reamintim că ziua de 29 iulie a fost proclamată ca „Zi a imnului național al României – Desteaptă-te, române, simbol al unității Revoluției Române din anul 1848“, prin Legea nr. 99/1998.

JCS-Walter Fleck