Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – MKBT a sintetizat și comunicat direcțiile de acțiune conturate în cadrul mesei rotunde care a deschis evenimentul „Trezim furnalul!“

Masa rotundă a reunit, în sala de ședințe Consiliului Județean Caraș-Severin, principalii actori instituționali și din societatea civilă cu scopul de a dezbate potențialul de prezervare și valorificare a furnalului, alături de patrimoniul industrial al Reșiței și Banatului Montan, de a identifica provocările și oportunitățile privind valorificarea sustenabilă a furnalului, precum și conturarea unui cadru de acțiune colaborativă care să implice actorii relevanți – instituționali, civici și privați – în vederea protejării și activării durabile a sitului pe termen lung.

În urma discuțiilor s-au conturat 8 direcții de acțiune, transmise vineri celor implicați de către echipa Asociației MKBT, coordonatoarea evenimentului. În primul rând este necesară formarea unui grup de lucru tehnic pentru identificarea soluțiilor de preluare a furnalului de către Primăria Reșița, pentru a permite atragerea de finanțări pentru restaurarea acestuia, cu focus pe oportunitatea instrumentului ITI (Investiții Teritoriale Integrate). În al doilea rând s-a evidențiat necesitatea unui grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea documentațiilor tehnice și formularea temei de proiectare.

Urmează, nu obligatoriu și, de preferință, nu în ordine cronologică: constituirea unei entități dedicate cu rol de co-guvernanță și curatoriat al unui program de activități culturale, care să asigure implicarea comunității locale și să faciliteze relația de colaborare între toate părțile implicate; elaborarea expertizei tehnice și demararea procedurilor de avizare pentru intervențiile asupra monumentului de categorie A; integrarea Furnalului într-un concept teritorial mai larg, vizând patrimoniul industrial al Banatului Montan; valorificarea patrimoniului imaterial, prin documentarea și promovarea memoriei celor care au lucrat sau lucrează încă pe situl furnalelor; identificarea surselor de finanțare europene și naționale, disponibile prin ITI Banatul Montan, AFCN și alte instrumente de dezvoltare regională sau națională care pot finanța acțiunile de prezervare, restaurare și valorificare a furnalului; promovarea furnalului ca reper identitar și simbol al Reșiței industriale, parte integrantă a unei strategii de dezvoltare urbană sustenabilă.

Furnalul nr. 2 este printre cele mai impunătoare și remarcabile simboluri ale patrimoniului industrial al Banatului Montan și unul dintre puținele furnale păstrate în țară. Clasat ca monument istoric de relevanță națională și internațională (clasa A), furnalul nr. 2 este ultimul rămas dintr-o serie de 5 generații tehnologice care s-au succedat pe vatra furnalelor reșițene, începând cu anul 1771.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu