Caraş-Severin, Romania

Nu mai puţin de 42 de hotărâri s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local municipal, care a început, însă, cu unul dintre proiectele introduse în regim de urgenţă, şi anume cel privind încetarea de drept a mandatului de consilier local a lui Dorinel Hotnogu, ca urmare a excluderii sale din filiala cărăşeană a PNL.

Acesta a ţinut să le mulţumească reşiţenilor pentru că l-au lăsat să-i reprezinte, dar şi colegilor consilieri cu care spune că a avut o colaborare bună, cerându-le totodată scuze pentru modul mai vulcanic de a pune câteodată problema, precizând că a făcut acest lucru doar pentru cei care l-au ales. După mici declaraţii de solidaritate din partea celorlalţi consilieri, atmosfera a revenit la seriozitatea cu care ne-au obişnuit şedinţele parlamentului local reşiţean.

Lenuţa Ciurel, preşedintele de şedinţă, a dat citire titlului unei hotărâri, aşa cum figura pe ordinea de zi. De fapt, nu mai puţin de 11 proiecte aveau acelaşi titlu (vizând amenajarea de parcări în apropierea unor blocuri). După ce au fost supuse dezbaterii, aproape toate au trecut cu unanimitate de voturi, cu excepţia unuia singur, cel de-al şaselea, pentru că Ion Benga, consilier local, a decis să se abţină.

Care este motivul? Poate dorinţa de a face puţină atmosferă, după cum apreciau ceilalţi consilieri. La abţinere au recurs şi alţi consilieri, cu alte ocazii, votul lor având, până la urmă, efectele unuia negativ. Dar oare este firesc ca omul pus să ne reprezinte să n-aibă tăria să spună „Da“ sau „Nu“…

Antoniu Mocanu